duminică, 9 octombrie 2016

Cuvintele celor dragi DOR

Cu cât iubim mai mult, cu atât avem mai multe așteptări de la persoanele iubite, deși nu ar trebui să fie așa. Pentru că iubirea nu ar trebui să fie condiționată, pentru că cei iubiți de noi nu ar trebui să fie și cei mai aspru judecați. Dar, în realitate, cu cât ne sunt mai dragi anumite persoane, cu atât acceptăm mai greu să fim răniți de ele.
Chiar dacă încercăm să ne explicăm reacțiile lor, să le înțelegem răbufnirile sau vorbele dureroase, ce tare dor câteva cuvinte, de la oamenii dragi, aruncate într-un moment de supărare, de stres sau de grabă...
Spuse de altcineva poate nu ar avea nicio valoare, poate ne-ar înfuria, ne-ar ambiționa sau ne-ar provoca să dăm un răspuns pe măsură. Dar spuse de cei dragi, ne încarcă sufletul și aproape ne pun la pământ.
Se spune că dacă iubești, ierți. Ierți, nu porți pică, nu te răzbuni și nu readuci în discuție, mereu momentul de dezamăgire, cu reproș, dar oare uiți? 
Dacă vrei, din tot sufletul, oare poți să nu mai simți cum te ard lacrimile decepției?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu