miercuri, 28 septembrie 2016

Singuri cu gândurile și inima noastră

Suntem într-o goană nebună după realizări personale, profesionale, după bani, orgolii și ambiții.
Gesturile ne sunt atât de automatizate încât suntem, de multe ori, inconștienți de reacțiile pe care le avem, de modul în care acționăm.
Nu mai avem timp să vedem frumosul din oameni, din natură, din muzică sau dintr-o carte.
Oare nu mai avem, sau nu vrem să mai avem timp? Oare chiar nu realizăm cât de mult ne-am dezumanizat, sau preferăm să nu ne gândim la astfel de lucruri și invocăm lipsa de timp?
Am devenit mai reci, mai egoiști, mai singuratici, mai ascunși, mai răuvoitori și mai dornici de a-i pune pe ceilalți la zid. Ne luptăm unii cu alții, ne vânăm greșelile și ne bucurăm de necazurile altora. Nici măcar suferința nu ne mai impresionează și preferăm atunci când ne sensibilizează ceva să alungăm rapid gândul ca o ceață și să reintrăm  în aceeași stare hipnotică.
Ce-ar fi dacă ne-am opri? Dacă ne-am putea privi câteva minute, detașați, viața și sufletul?
Mai știm ce ne face plăcere, ce ne emoționează, ce ne aduce liniște și bucurie? 
Mai știm de fapt cine suntem în interior?
Avem curaj să rămânem singuri cu gândurile și inima noastră? 

2 comentarii: