luni, 2 iunie 2014

Te-aş cere înapoi, însă n-am cui te cere...



Deşi viaţa ne desparte de oameni dragi, fie că vrem fie că nu, cei  pe care îi iubim nu pot fi  scoşi  din inimă. Poate doar nu îi mai vedem niciodată sau poate pleacă din lumea asta... dar nu dispar din suflet... Orice am face, rămân lipiţi de sufletul nostru şi oricât ar durea, nu-i putem scoate de acolo. Pentru a ne uşura suferinţa, în momentele de slăbiciune, poate am vrea să-i scoatem definitiv din gândurile noastre. Dar oare dacă am avea putere, chiar am face asta? Oare chiar am alege nimicul în locul suferinţei? Cred că toţi am alege până la urmă suferinţa, pentru că ea vine împreună cu tot ce ne-a mai rămas, cu amintirile. Le-nchidem pe toate undeva, într-un colţ al sufletului de unde le scoatem când nu mai putem îndura dorul... atunci  ne amintim, plangem şi mergem mai departe...

Cred că  e un miracol faptul că putem supravieţui aşa...incompleţi căci Cu fiecare dintre cei/ De care moartea ne desparte, / Murim şi noi - lăsând o parte/ În fiecare dintre ei... (Victor Eftimiu)
Mi-e aşa dor... Mă dor ochii de atâta plâns, mă doare sufletul  şi toată fiinţa mea.



2 comentarii:

  1. Mai dau si eu de un blog scris cu inima nu doar cu mintea

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc! Îmi place și mie ce am citit pe blogul tău și il voi urmări cu interes!

    RăspundețiȘtergere