miercuri, 13 aprilie 2011

De ce nu vrem să fim liberi?

Observ în tot mai multe situaţii lipsa oamenilor de a-şi asuma responsabilitatea pentru faptele sau pentru părerile lor. Uneori, din păcate, fac şi eu acelaşi lucru şi chiar dacă de cele mai multe ori motivez asta prin dorinţa mea de a fi diplomată, îmi dau seama că pe undeva e şi gândul la consecinţele pe care le atrage curajul de a spune verde-n faţă lucruri care deranjează.
Aşa am ajuns să mă întreb de ce ne este teamă să ne asumăm opiniile, faptele? De ce ne comportăm ca şi cum nu suntem fiinţe libere, unice, cu idei şi mod de a reacţiona proprii? De ce ne batem joc de libertatea pe care o avem şi pentru care oameni au plătit cu viaţa?
Cred că unii sunt nepăsători... alţii sunt laşi din fire... iar alţii sunt scârbiţi de felul cum evoluează lucrurile în zilele în care trăim. În ultima categorie mă identific şi pe mine, în unele situaţii, pentru că atunci când munca şi calităţile personale nu mai contează iar politicul ne bombardează din toate direcţiile ajungi să îţi pui de multe ori întrebarea: "ce rost are?"
Ce rost are să spun eu atunci când alţii, în măsură să o facă, tac? Ce rost are să o fac pe eroina, să risc, dacă nimeni nu mă susţine şi dacă rezultatul va fi zero? De ce să fiu eu cea care să spună ce gândesc toţi?
Poate doar faptul că nu trebuie să ne plecăm privirea sau capul în faţa nimănui, poate doar sentimentul că am făcut ceea ce trebuie, ceea ce era corect, să ne mai motiveze să spunem ce gândim!!!



luni, 4 aprilie 2011

Aproape linişte...

Aş vrea să mă-npart... Aş vrea să fiu în mai multe locuri în acelaşi timp, să pot face mai multe lucruri în acelaşi timp... ca să nu dezamăgesc pe nimeni niciodată...
Dacă ar fi să aleg un singur lucru de care mă tem cel mai mult, ar fi acesta: să nu-i dezamăgesc pe cei care cred în mine, care aşteaptă ceva de la mine...
Simt atâta greutate pe umerii mei uneori... încât am senzaţia că responsabilitatea de a mulţumi pe toată lumea e prea mare pentru mine şi nu ştiu dacă standardele înalte la nivelul cărora cred eu că trebuie să ajung mi le-au impus cei din jurul meu sau mi le-am impus singură. Ştiu doar atât: n-am voie să dezamăgesc. Nu pot să văd tristeţe în ochii celor dragi din vina mea...