miercuri, 17 februarie 2010

Gânduri de om complicat

Am spus şi am crezut mereu că gândesc prea mult. Analizez unele lucruri atât de mult încât nu mai rămâne nici un aspect al lor pe care să nu-l fi luat în calcul, le întorc pe toate părţile, despic toate firele, le încâlcesc între ele, apoi încerc să le pun în ordine dar îmi dau seama că le-am încurcat atât de rău încât nu mai e nimic de făcut. M-au ameţit toate gândurile, mi-am cosumat energia până am obosit şi nu am reuşit să ajung la nici o concluzie.
Mi-am promis să mă opresc de multe ori. Mi-am interzis să mă mai chinui cu întrebări inutile, cu probleme existente numai în mintea mea, să evit, să alung din gândurile mele lucrurile care mă întristează şi pe care singură le caut, să iau totul exact aşa cum este.Cred că frica se joacă cel mai bine cu mintea mea. Era o vreme când îmi era teamă că nu voi putea niciodată să am ce îmi doresc...îmi amintesc cum gândul asta m-a chinuit seri la rând, cum din cauza asta am plâns de multe ori până la epuizare şi am adormit aşa... După suferinţă, cred că apreciezi altfel tot ce ai aşa că acum îmi e frică să nu pierd ce-am câştigat atât de greu, să nu dezamăgesc...să nu reprezint mai puţin decât mi-aş dori... să nu-mi facă viaţa vreo surpriză neplăcută...
Nu mi-a fost niciodată mai bine decât îmi e acum, nu am mai simţit că sunt exact unde şi lângă cine trebuie dar nici nu mi-a fost vreodată mai teamă.
Se dau atâtea lupte-n mine...şi probabil lupta continua însă se aşează la locul lor tot mai multe lucruri şi reuşesc mult mai bine decât o făceam doar să trăiesc, să cred, să mă bucur de ce am.