vineri, 9 octombrie 2009

O încercare

În ultima vreme am fost mereu pe fuga, mereu foarte ocupată, nu am mai avut timp de multe lucruri care-mi făceau bine, pentru altele am făcut tot posibilul să nu mai am timp. Nu am mai avut momentul meu zilnic de analizat câte ceva ce m-a pus pe gânduri în ziua respectivă.
De ieri însă mă gândesc la o discuţie şi e foarte greu să-mi explic de ce nu scriu nimic vesel, nu scriu decât despre lucrurile triste care mi se întâmplă. E adevărat că în ultima vreme nu mi s-a întâmplat nimic vesel sau nimic atât de pozitiv încât sa-mi schimbe starea de spirit generală dar există şi altfel de lucruri în viaţa mea. Sunt lucruri mici, mărunte cum spuneam într-o altă postare dar care fac diferenţa şi chiar dacă nu sunt neapărat vesele, cel puţin sunt lucrurile care în perioada asta, mă fac să mă simt mai bine, aduc o picătură de culoare şi nu îmi permit să am nici o zi "neagră" de la un capăt la altul.
Sunt recunoscătoare pentru că le am mai ales când mă gândesc cum ar putea fi fără ele. Aşa că viaţa mea e mai frumoasă cand:
pălăvrăgesc măcar un pic cu Mirela mea, mai ales acum că am reuşit să trecem peste nişte prostii şi eu peste egoismul meu care se manifestă rar dar bine; 
copiii mei se maimuţăresc, deşi eu sunt foarte serioasă, până când mă bufneşte râsul şi se scuză simplu pentru asta spunând "domişoara, nu vrem să fiţi supărată, noi vrem să zâmbiţi tot timpul"; 
reuşesc să îi fur doamnei Hotnog câte un zâmbet, deşi e supărată sau preocupată de ceva, de fiecare dată când îi spun "bonjour"; 
mă întâlnesc cu vărsătoarea mea cea mică şi observ de fiecare dată cum i se luminează chipul când mă vede şi mai ales când mi se agaţă de gât şi mă pupă; 
îmi spune Claudiu "sărut mâna" care îmi place întotdeauna de o mie de ori mai mult decât bună dimineaţa, seara, ziua pentru că numai el îmi spune de obicei aşa, pentru că are un farmec aparte azi când e aşa puţin folosit şi pentru că mi-l spune el după care mă lasă să înşir tot ce-mi debitează mintea, fără sa-mi facă morală deşi uneori aş merita; 
Dani mă întreabă "ce faci urâto? mă mai iubeşti?" şi când mă sună de fiecare dată când sunt mai supărată (habar nu am cum nimereşte) să mă ameninţe cu bătaia dacă mai dau apă la şoricei; 
Adelina nu mă lasă să fiu tristă, mă ia la întrebări ca sa vadă ce-i cu mine şi mai ales când îmi spune că îi e dor de mine :D; 
mă întreabă Mihai, deşi stiu ca nu are chef sau starea necesară de discuţii cu cineva, ce fac şi dacă sunt bine. 
Au fost şi vor mai fi şi alte lucrurile care să facă diferenţa pentru mine dar astea contează, astea ma fac să zâmbesc acum, mă fac să simt că Ana contează pentru cineva, că dacă râde sau plânge nu e singură.

2 comentarii:

  1. ana....te mai plangi mult???esti atata de subiectiva si nu vezi in juru tau decat propria imagine, propriile lipsuri...te gandesti ca daca te-ai trezit cu o suparare este lucru mare...te-ai gandit la cei care nu se mai trezesc deloc???invata sa vezi lucrurile in ansamblu..imi pare rau...monologul tau e limitat..banal si mediocru...

    RăspundețiȘtergere
  2. nu ma plâng deloc, sunt împăcată cu tot ce mi se întâmplă sau mi s-a întâmplat. întotdeauna am vazut lucrurile în ansamblu, mereu m-am gândit că sunt alţii care se află în situaţii mult mai dificile decât cea în care m-am aflat eu la un anumit moment şi niciodată nu m-am văzut doar pe mine, am ţinut seama de cei de lângă mine, ba chiar de multe ori am ţinut cont de lipsurile, de nevoile altora mai mult decaât de ale mele. dacă m-ai cunoaşte ai şti deja asta. cat despre monologul meu...e doar parerea ta. aşa cum este, mi-l asum spre deosebire de tine care îţi expui părerea de sub anonimat.

    RăspundețiȘtergere