joi, 15 octombrie 2009

Supergirls don't hide



Mă uit la mine şi nu mă recunosc , încerc să mă analizez şi sunt uşor surprinsă de ce văd. M-am schimbat eu, am devenit puţin mai înţeleaptă, aş fi reacţionat altfel altă dată sau doar trăiesc chestii noi, pe care nu le-am mai trăit şi atunci e normal să mă simt şi să mă manifest diferit?
Am încredere în instinctul meu deşi realitatea mă contrazice radical, îmi doresc mult câte ceva dar nu pot avea, nu mă mai enervează lucruri care m-ar enerva în mod normal, sunt mult prea calmă, prea împăcată cu mine ca să fiu eu, am prea mult curaj să spun lucruri pe care nu le-aş fi spus în mod normal şi în general am o stare de spirit prea bună raportată la viaţa mea de acum.
Mai nou, cred ceva ce nu m-aş fi gândit să ajung să cred vreodată. Cred că nu e nevoie să fie totul "cum trebuie", că nu e o regulă, nu există un tipar care trebuie parcurs ca abia apoi să te poţi simţi "viu". Cred că o să iau de acum lucrurile aşa cum sunt şi o să mă bucur de ce, cât şi cum am. Probabil am înnebunit iar dacă nu s-a întâmplat încă e clar că urmează :)). 
Am senzaţia permanentă că mă aşteaptă ceva, că urmează ceva bun şi sunt curioasă să văd ce anume. Ar fi cazul să mai apară şi o schimbare în bine iar dacă urmează tot una negativă o sa mă"plâng" în continuare pe aici şi pe unde pot ca să nu cumva să-mi dezamăgesc "admiratorii".
Probabil pare ciudat pentru plângăcioasa de mine să se creadă "supergirl" dar aşa mă simt acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu