marți, 27 octombrie 2009

Stiu...

"E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta..."

miercuri, 21 octombrie 2009

"Ceea ce e în inimă contează"

Am fost foarte impresionată zilele astea când am citit cum a explicat pentru ora de cultură civică un baieţel de clasa a V a, Petrişor, expresia "bun ca pâinea caldă".
Faptul că ei văd totul simplu, foarte clar, pot explica uşor, plini de naturaleţe şi sinceritate, multe lucruri pe care noi ne chinuim să le definim mă face să mă întreb din nou la ce e bună maturitatea cu care ne lăudăm noi?... De ce uităm noi lucrurile cu adevărat importante şi acordăm atâta importanţă lucrurilor care nu merită?...
Petrişor a scris aşa: "Expresia aceasta înseamnă că un om este foarte bun, este minunat. El ajută pe toată lumea, chiar şi pe ţigani. Mai înseamnă că acest om este respectuos, generos şi cu bună simţire. Vorbeşte frumos, nu înjură şi dă bani la copiii săraci. El este un model. Nu contează să fie frumos sau urât, ceea ce e în inimă contează. Şi nici nu contează cum este, bogat ori sărac. Bunatatea lui contează".
Câţi dintre cei maturi mai cred că nu contează frumuseţea, bogăţia şi că "ceea ce e în inimă contează"?

joi, 15 octombrie 2009

Supergirls don't hide



Mă uit la mine şi nu mă recunosc , încerc să mă analizez şi sunt uşor surprinsă de ce văd. M-am schimbat eu, am devenit puţin mai înţeleaptă, aş fi reacţionat altfel altă dată sau doar trăiesc chestii noi, pe care nu le-am mai trăit şi atunci e normal să mă simt şi să mă manifest diferit?
Am încredere în instinctul meu deşi realitatea mă contrazice radical, îmi doresc mult câte ceva dar nu pot avea, nu mă mai enervează lucruri care m-ar enerva în mod normal, sunt mult prea calmă, prea împăcată cu mine ca să fiu eu, am prea mult curaj să spun lucruri pe care nu le-aş fi spus în mod normal şi în general am o stare de spirit prea bună raportată la viaţa mea de acum.
Mai nou, cred ceva ce nu m-aş fi gândit să ajung să cred vreodată. Cred că nu e nevoie să fie totul "cum trebuie", că nu e o regulă, nu există un tipar care trebuie parcurs ca abia apoi să te poţi simţi "viu". Cred că o să iau de acum lucrurile aşa cum sunt şi o să mă bucur de ce, cât şi cum am. Probabil am înnebunit iar dacă nu s-a întâmplat încă e clar că urmează :)). 
Am senzaţia permanentă că mă aşteaptă ceva, că urmează ceva bun şi sunt curioasă să văd ce anume. Ar fi cazul să mai apară şi o schimbare în bine iar dacă urmează tot una negativă o sa mă"plâng" în continuare pe aici şi pe unde pot ca să nu cumva să-mi dezamăgesc "admiratorii".
Probabil pare ciudat pentru plângăcioasa de mine să se creadă "supergirl" dar aşa mă simt acum.

vineri, 9 octombrie 2009

O încercare

În ultima vreme am fost mereu pe fuga, mereu foarte ocupată, nu am mai avut timp de multe lucruri care-mi făceau bine, pentru altele am făcut tot posibilul să nu mai am timp. Nu am mai avut momentul meu zilnic de analizat câte ceva ce m-a pus pe gânduri în ziua respectivă.
De ieri însă mă gândesc la o discuţie şi e foarte greu să-mi explic de ce nu scriu nimic vesel, nu scriu decât despre lucrurile triste care mi se întâmplă. E adevărat că în ultima vreme nu mi s-a întâmplat nimic vesel sau nimic atât de pozitiv încât sa-mi schimbe starea de spirit generală dar există şi altfel de lucruri în viaţa mea. Sunt lucruri mici, mărunte cum spuneam într-o altă postare dar care fac diferenţa şi chiar dacă nu sunt neapărat vesele, cel puţin sunt lucrurile care în perioada asta, mă fac să mă simt mai bine, aduc o picătură de culoare şi nu îmi permit să am nici o zi "neagră" de la un capăt la altul.
Sunt recunoscătoare pentru că le am mai ales când mă gândesc cum ar putea fi fără ele. Aşa că viaţa mea e mai frumoasă cand:
pălăvrăgesc măcar un pic cu Mirela mea, mai ales acum că am reuşit să trecem peste nişte prostii şi eu peste egoismul meu care se manifestă rar dar bine; 
copiii mei se maimuţăresc, deşi eu sunt foarte serioasă, până când mă bufneşte râsul şi se scuză simplu pentru asta spunând "domişoara, nu vrem să fiţi supărată, noi vrem să zâmbiţi tot timpul"; 
reuşesc să îi fur doamnei Hotnog câte un zâmbet, deşi e supărată sau preocupată de ceva, de fiecare dată când îi spun "bonjour"; 
mă întâlnesc cu vărsătoarea mea cea mică şi observ de fiecare dată cum i se luminează chipul când mă vede şi mai ales când mi se agaţă de gât şi mă pupă; 
îmi spune Claudiu "sărut mâna" care îmi place întotdeauna de o mie de ori mai mult decât bună dimineaţa, seara, ziua pentru că numai el îmi spune de obicei aşa, pentru că are un farmec aparte azi când e aşa puţin folosit şi pentru că mi-l spune el după care mă lasă să înşir tot ce-mi debitează mintea, fără sa-mi facă morală deşi uneori aş merita; 
Dani mă întreabă "ce faci urâto? mă mai iubeşti?" şi când mă sună de fiecare dată când sunt mai supărată (habar nu am cum nimereşte) să mă ameninţe cu bătaia dacă mai dau apă la şoricei; 
Adelina nu mă lasă să fiu tristă, mă ia la întrebări ca sa vadă ce-i cu mine şi mai ales când îmi spune că îi e dor de mine :D; 
mă întreabă Mihai, deşi stiu ca nu are chef sau starea necesară de discuţii cu cineva, ce fac şi dacă sunt bine. 
Au fost şi vor mai fi şi alte lucrurile care să facă diferenţa pentru mine dar astea contează, astea ma fac să zâmbesc acum, mă fac să simt că Ana contează pentru cineva, că dacă râde sau plânge nu e singură.

miercuri, 7 octombrie 2009

Lucruri mărunte

Mi se întâmplă tot mai des să am stări "negre", să văd doar jumătatea goală a paharului, să mă trezesc dimineaţa fără chef de ceva, să nu văd nici un rost în viaţa mea, să îmi fie silă de lumea în care trăiesc, să îmi caut fără succes rezervele de optimism, să simt că totul mă depăşeşte, că nu voi mai face faţă dacă nu schimb ceva la mine, dacă nu mă "adaptez".
Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată când am moralul şi nervii la pământ, apare ceva, un lucru banal în aparenţă, cineva mă "salvează" de mine fără să ştie, fără să-şi propună, fără să facă nici un efort; cineva îmi zâmbeşte, cineva mă întreabă "ce faci? eşti bine?", cineva îmi spune "nu mai plânge" , "nu mai pune la suflet" sau "trage aer în piept şi totul va fi bine", cineva mă ia în braţe, cineva de care simt eu nevoia îşi face un pic de timp pentru mine. Nimic mai mult şi asta schimbă totul.
Straniu este că deşi există persoane care îşi propun să mă facă să mă simt mai bine, se chinuie să-mi intre în voie, nu reuşesc să facă ce pot face câteva lucruri mărunte, care vin când şi de la cine trebuie.
Lucrurile mărunte fac mereu diferenţa pentru mine. 


duminică, 4 octombrie 2009

De toamnă...


...Când în grădină şi-n casă e miros de flori de toamnă,
...când în jur se amestecă frunze galbene, ruginii, verzi şi am câte-o castană în geantă, pe birou, pe fotoliu, în bibliotecă, în dulapul de la şcoală,
...când ploaia e mai frumoasă ca niciodată şi aş sta ore întregi să o privesc pe geam sau doar să o ascult stând infofolită în pat, cu o ceaşcă de cafea în mână,
...când devin insensibilă la lucrurile care altfel m-ar măcina, nu mi-ar da pace, punându-mi nervii şi rabdarea la încercare şi nu mă mai doare nimic din ce mă durea,
...când deşi sunt tristă, mai melancolică şi mai gânditoare ca de obicei, ma simt ciudat de liniştită sufleteşte şi am senzaţia că nimic nu ma poate scoate din "apele mele",
...când vreau doar să fiu singură cu gândurile, muzica şi cărţile mele iar în afară de discuţiile cu una sau doua persoane de care simt nevoia, cărora le simt lipsa şi le duc dorul, restul îmi sunt indiferente, 
e toamnă.