luni, 10 august 2009

Dezamăgiri...

De multe ori am crezut foarte mult în ceva şi am fost dezamăgită. Uneori credeam, deşi fără motive clare, evidente, alte ori mi-am dorit să cred dar nu am reuşit să o fac din tot sufletul, mereu am avut urme de îndoială.
Dezamăgirea nu cred că vine vreodată singură. Odată cu ea se instalează tristeţea, deznădejdea, teama de a mai spera. Invadată de toate m-am gândit de multe ori la toate experienţele nefericite prin care am trecut, uşor şi-a făcut loc ideea că totul e inutil, că oricât aş încerca rezultatul e mereu acelaşi şi atunci e mai bine să ţin totul închis. Deşi am fost mereu conştientă că încercarea disperată de a mă scuti de suferinţă, cu toate zidurile pe care le ridicam în jurul meu, împiedică şi lucrurile bune să ajungă la mine, o vreme nu m-am putut opri. "Baricadarea" mea şi încăpăţânarea cu care o făceam, nu au fost întotdeauna înţelese dar nu mi-a păsat de asta. Nu mi-a păsat nici când au fost judecate, nici când mi s-au arătat "n" motive pentru care ar fi fost mai bine să renunţ la ele. Cred că nu aveam starea sufletească necesară, nu trecuse încă suficient timp...
Într-o clipă însă, ori de inconştienţă ori salvatoare, m-am hotărât să mai încerc o dată şi încă o dată şi ... de câte ori va fi nevoie...M-am gândit că dezamagirea e mai bună decât să nu simţi nimic. Desigur, poate fi mai bine sau poate totul sfârşi mai prost decât orice altceva de până acum. Ştiu asta şi totuşi încet-încet se reclădeşte încrederea mea în ce şi în cine am crezut. Cred că e o binecuvântare să poţi ierta din tot sufletul şi să poţi întoarce si obrazul celălalt cum se spune.
Cred că ar trebui să nu ne considerăm nici unul fără greşeală (toţi putem răni mai mult decât am crede printr-o decizie luată în grabă, din egoism sau din inconştienţă), să fim realişti (toţi dezamăgim persoane dragi) şi să încercăm să înţelegem alegerile celorlalţi, greşite sau nu.
Dezamăgirile mai mari sau mai mici sunt o lecţie. Cu ajutorul lor mersul mai departe, deşi mai precaut şi nu neapărat mai sigur, este cu totul altfel decât mi-am imaginat. Acceptarea ne ajută să ne dezvoltăm noi sperante...poate de data asta cineva va avea mai multă grijă de inima mea..

Un comentariu: